Pentru toate popoarele, stema țării – semnul heraldic suprem – are o importanță deosebită. Imaginile care o compun evoca istoria țării, prin intermediul ei tradiția rămâne veșnic vie, iar semnificația ei trezește sentimentul național. În multe steme naționale, elementele constitutive sunt fidele trecutului istoric național, fiind recunoscute unanim de toți cetățenii. Asemenea simboluri nobile nu sunt fundamentate doar prin legi și decrete. Ele sunt, în aceeași măsura, chintesența idealurilor și aspirațiilor cetățenilor, a gândirii lor comune.Preocuparea pentru o stemă reprezentativă, sintetică, datează în România încă de la începutul sec. al XIX-lea. Ea a condus la formarea unei strălucite echipe de specialiști în heraldică, ce a strâns laolaltă personalități remarcabile ale științei românești.

În momentul în care au fost înființate Arhivele Statului, iar studiile de sigilografie s-au dezvoltat, experții în heraldică au identificat stemele județelor, provinciilor, însemnele heraldice ale mărilor latifundiari s.a. După 1859 (an când Țara Românească și Moldova s-au unit într-un singur stat) s-a pus problema unei steme reprezentative.

În anul 1863 a fost găsita soluția reunirii simbolurilor tradiționale ale Țării Românești (vulturul de aur cruciat) și Moldovei (bourul cu stea între coarne). Ulterior, în 1872, comisia națională de heraldică a propus o stemă rezultată din combinarea simbolurilor tradiționale ale tuturor provinciilor românești: Țara Românească, Moldova, Bucovina, Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat și Oltenia. Stema a fost adoptată de Guvernul României și s-a aflat în uz până în 1921 când, în urma Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, a fost creată nouă stemă a României Mari, prin adăugarea simbolurilor instituite în 1872: însemnele Casei de Hohenzollern (casa regală europeană care-și are originile în zorile Evului Mediu). Ea a dat României patru regi, primul dintre ei Carol I, 1866-1914 – fiind cel care a ridicat țara la nivel de regat în 1881) coroana României (făcută din oțelul unui tun căpturat la Plevna în timpul Războiului de Independență din 1877-1878, în urma căruia, prin vitejia soldaților români, țara și-a câștigat independența față de Imperiul Otoman) și doi delfini cu cozile ridicate, dispuși fată în față, simbolizând Marea Neagră.
Stema României Mari a fost înlocuită în 1947 – când, sub presiunea trupelor sovietice de ocupație, a fost proclamată Republica Populară Română – printr-o efigie decorativă întruchipând bogățiile țării, încadrate de spice de grâu, având ca fundal un răsărit de soare, iar in partea superioară o stea roșie.

Imediat după Revoluția din 1989, s-a pus problema conferirii României unei steme noi, reprezentative. De fapt, primul simbol al Revoluției a fost steagul cu o gaură în mijloc, de pe care fusese îndepărtata stema comunistă.
Comisia heraldică, numită în scopul realizării noii steme a României, a lucrat intens, supunând Parlamentului doua variante finale care au fost, în cele din urma, combinate. Rezultatul îl constituie design-ul actual, adoptat de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992.

Stema României are ca element central vulturul de aur cruciat. În mod tradițional, acest vultur apare pe stemele județului Argeș, orașului Pitești și orașului Curtea de Argeș. El simbolizează dinastia Basarabilor, nucleul în jurul căruia a fost organizată țara Românească, provincie ce a jucat rolul hotărâtor în destinul istoric al întregii Românii. Vulturul, simbol al latinității și pasăre de prim rang in heraldică, întruchipează curajul, hotărârea, zborul înspre marile înălțimi, puterea, grandoarea. El tronează, de asemenea, pe stema Transilvaniei. Scutul pe care sta este de azur, simbolizând cerul. Vulturul tine in gheare însemnele suveranității: un sceptru și o sabie, aceasta din urma reamintind de domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare (1456-1504), denumit și “Cavalerul lui Cristos”, în timp ce sceptrul îl evoca pe Mihai Viteazul (1593-1601), primul unificator al Țărilor Române. Pe pieptul pasării se află un blazon împărțit în patru cu simbolurile provinciilor istorice românești (Țara Românească, Moldova, Transilvania, Banat și Crișana), precum și doi delfini, amințind de litoralul Mării Negre. În prima secvența se găsește stema Țării Românești pe azur: un vultur, ținând în cioc o cruce ortodoxa de aur, însoțit de un soare de aur la dreapta și o lună nouă de aur la stânga. În a doua secvența se află stema tradițională a Moldovei: un bour negru cu o stea între coarne, un trandafir cu cinci petale în partea dreapta și o semilună la stânga, ambele de argint. Al treilea sector al stemei prezintă stema traditională a Banatului și Olteniei: deasupra valurilor, un pod galben cu două arce de boltă (simbolizând podul peste Dunăre al împăratului român Traian), de unde iese un leu de aur ținând un paloș în labă din dreapta față.

În cea de a patra secțiune ni se înfățișează stema Transilvaniei cu Maramureșul și Crișana: un scut împărțit în două printr-o linie îngustă, astfel: deasupra, pe un fond de azur, se află un vultur negru cu gheare de aur, ce are la dreapta un soare de aur, iar la stânga o semilună de argint; dedesubt se găsesc șapte turnuri crenelate, plasate în două registre, în primul patru turnuri, în al doilea trei. Sunt, de asemenea, reprezentate teritoriile adiacente Mării Negre, pe fond de azur: doi delfini afrontați, dispuși cu capul în jos.